Fata din parc

O femeie marcată de un trauma adânc—dispariția fiicei sale de trei ani, petrecută cu 15 ani în urmă—și-a construit o viață de separare: s-a îndepărtat de fostul soț și de fiul rămas, trăind sub povara unei lipse care nu se vindecă. Interiorul ei e populat de amintiri fragmentate și întrebări fără răspuns, iar rutina zilnică e umbrită de o speranță care pare tot mai irațională pe măsură ce trec anii. Izolarea emoțională devine zid, dar și protecție, iar personajul pășește între dorința de a trăi și incapacitatea de a renunța la ceea ce a pierdut.

Când în viața ei apare o tânără cu un trecut tulbure, vechile răni se deschid din nou. Întâlnirea declanșează o reacție complexă: un amestec de compasiune, obsesie și nevoia disperată de confirmare. Speranța că acea femeie ar putea fi fiica pierdută transformă relațiile de familie și readuce la suprafață resentimentele și neînțelegerile îngropate. Pe măsură ce relația dintre ele evoluează, granițele dintre realitate și dorință devin tot mai neclare, iar tensionarea emoțională devine motorul narativ.

Filmul spune o poveste despre doliu, identitate și posibilitatea de a ierta, fără a oferi soluții simpliste. În centrul său stă fragilitatea umană, capacitatea de a spera în ciuda absurdului și prețul pe care îl plătim când ne agățăm de un trecut ce nu mai poate fi schimbat. Atmosfera este una intimă și meditativă, iar conflictul interior al personajelor rămâne o invitație la reflecție asupra modului în care pierderea ne modelează viața.