În 1960, ONU a devenit scena unui cutremur politic în care jazzul și dezcolonizarea se împletesc pentru a reda unul dintre cele mai tensionate episoade ale Războiului Rece. Filmul urmărește cum lupta pentru autodeterminare a țărilor africane a fost articulată nu doar la tribuna diplomației, ci și prin muzică, artă și solidarități transnaționale, transformând sălile de conferință în teren de confruntare culturală și ideologică. Tonurile improvizate și ritmurile nesigure ale jazzului devin un limbaj al rezistenței, punând în lumină nuanțele morale și politice ale momentului.
Producția îmbină imagini de arhivă, înregistrări muzicale rare și interviuri cu martori ai epocii, construind o narațiune care pune în prim-plan puterea simbolică a sunetului în conflictul global dintre imperii. Coloana sonoră nu este doar fundal, ci personaj: ea descoperă alianțe neașteptate, fricțiuni interne și costul uman al transformărilor politice. Rezultatul este un portret captivant și contemplativ, care provoacă spectatorul să regândească rolul culturii în procesele de decolonizare și consecințele lor asupra lumii contemporane.