Filmul Terrestrial Verses (2023) oferă o satiră tăioasă asupra absurdităţilor cotidiene din Iranul contemporan, prezentate prin nouă vignete care parcurg viaţa de la naştere până la moarte. Fiecare scenă e filmată dintr-un singur unghi static, în care un solicitant negociază cu o figură autoritară care pluteşte permanent în afara cadrului, vorbind în limbajul dublu al birocraţiei. De la alegerea unui nume pentru nou-născut, absolvirea şcolii primare, obţinerea permisului de conducere, aplicarea la un loc de muncă până la cererea de aprobare a unui scenariu de film, fiecare moment evidenţiază cum absurditatea instituţională devine rutină de supravieţuire.
Tonul filmului oscilează între umor negru şi melancolie, iar stilul minimalist subliniază puterea limbajului când e folosit pentru a controla şi a anula voinţe. Prin ironia fină şi situaţiile aparent banale, Terrestrial Verses expune arta compromisului şi capacitatea oamenilor de a găsi umor chiar şi în faţa autorităţii opresive, transformând spectacolul birocraţiei într-un portret comic şi dureros al condiţiei umane.